APAA Logo

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune s-a înfiinţat din dorinţa de a oferi suport persoanelor şi familiilor celor afectaţi de aceste boli.
 
Anemia Hemolitica Autoimuna


ANEMIA HEMOLITICĂ AUTOIMUNĂ

Ce este

Anemia este o afecţiune în care organismul nu are destule celule roşii sănătoase. Celulele roşii furnizează oxigenul pentru ţesuturi.

În mod normal, viaţa celulelor roşii este de 120 de zile, după care corpul le elimină. În anemia hemolitică, celulele roşii sunt eliminate mult mai devreme decât în mod normal.
Anemia hemolitică autoimună apare atunci când se formează anticorpi ce atacă celulele roşii din organism datorită faptului că acestea nu mai sunt recunoscute şi sunt tratate ca şi cum ar fi corpuri străine.

Care sunt cauzele?

Posibile cauze sunt anumite chimicale, medicamente, infecţii, transfuzii de sânge de la un donator incompatibil cu tipul de sânge al beneficiarului.

Atunci când se formează anticorpi ce atacă celulele roşii fără o cauză anume, apare anemia hemolitică idiopatică autoimună.

Anticorpii se pot forma şi datorită unor complicaţii unei alte afecţiuni, unor transfuzii de sânge din trecut şi chiar în urma sarcinii, când sângele copilului este diferit de cel al mamei.

Există posibilitatea să nu apară simptome dacă forma afecţiunii este uşoară.

Dacă problema progresează încet, primele simptome ce pot apărea sunt: starea de agresivitate, oboseala accentuată, durerile de cap, probleme de concentrare şi de gândire.

Dacă anemia se agravează simptomele sunt: apariţia culorii albastre pe suprafaţa albă a ochilor (pe scleră), unghii sfărâmicioase, starea de leşin în momentul în care vă ridicaţi de pe scaun, paloare, dificultăţi de respiraţie, inflamarea limbii.

Teste şi examene medicale

- examinarea numărului reticulocitelor
- hemoglobina din urină
- nivelul enzimelor
- hemoglobina şi hematocrite
- bilirubina serică
- hemoglobina serică
- haptoglobina serică

Tratament

Primul tratament încercat este de obicei medicaţia steroidiană: prednisolonul. Dacă acest tip de medicaţie nu îmbunătăţeşte starea pacientului, se va face tratament cu imunoglobulină intravenoasă. Îndepărtarea chirurgicală a splinei este deasemenea o opţiune de tratament.

O ultimă opţiune de tratament, în cazul în care cele de mai sus nu au fost eficiente, este medicaţia imunosupresoare: azatioprina, ciclofosfamide, rituximab.

Transfuziile de sânge trebuie făcute cu mare atenţie deoarece există posibilitatea distrugerii unui număr şi mai mare de celule roşii în cazul în care sângele transfuzat nu este compatibil.



Sursă: www.nlm.nih.gov